Numarul mesajelor : 1635 Varsta : 45 Localizare : Constanta Reputatie : 8 Data de inscriere : 04/02/2008
Subiect: NFS: The Run Mar Oct 25, 2011 3:48 am
Anul acesta marchează o premieră pentru seria Need for Speed, Electronic Arts plănuind lansarea a doua titluri NFS în 2011. Primul dintre acestea a fost Need for Speed SHIFT 2: Unleashed, realizat de Slightly Mad Studios și apărut în această primăvară. Și, dacă SHIFT 2 s-a axat pe așa-zisa latură de simulator a seriei, NFS: The Run rămâne să satisfacă setea de viteză a iubitorilor de jocuri arcade.
Chiar dacă mai avem de așteptat mai puțin de-o lună până la lansarea lui Need for Speed: The Run, cei de la Electronic Arts nu au considerat oportună lansarea unei versiuni demo a jocului pentru utilizatorii de PC. În schimb, săptămâna aceasta, deținătorilor de console le-a fost oferită varianta demonstrativă a lui NFS: The Run, pe care am avut și noi ocazia de a o încerca. În continuare puteți afla impresiile redacției Go4games în legatură cu ce are de oferit această prima versiune jucabilă a noului titlu Need for Speed.
În primul rând, jocul dezvoltat de Black Box (aceeași echipă din spatele sub-seriei Underground, dar și a foarte îndrăgitului Most Wanted) se axează de această dată pe o poveste de firul căreia va depinde evoluția campaniei single player din The Run. Personajul central este Jack, un om urmărit a cărui singură șansă este participarea la o cursă-mamut, din San Francisco și până la New York. Pe parcursul acestei întreceri, eroul principal este nevoit să străbată numeroase tipuri de decoruri și să depășească alți 199 de piloți care visează la premiul de 25 de milioane de dolari.
În versiunea demo, producătorii au pus la dispoziția jucătorilor două scenarii diferite, primul desfășurându-se în peisajul deșertic din Desert Hills (California), cel de-al doilea având loc pe parcursul înzăpezitului Independence Pass (Colorado). Cu NFS: The Run, Black Box parcă încearcă să se depărteze un pic de conceptul clasic de cursă desfășurată pe circuit închis. Ambele trasee din demo presupun pornirea din punctul A și depășirea unui anumit număr de concurenți până la linia de sosire, marcată de punctul B.
Totuși, pe lângă decor, există și alte diferențe semnificative între cele două probe din demo-ul NFS: The Run. Pe parcursul întrecerii californiene, Jack are de înfruntat alți 10 șoferi, în timp ce traversarea trecătorii din Colorado se realizează împotriva unui singur concurent. în Desert Hills, există și alte mașini implicate în trafic, coliziunile violente cu acestea fiind fatale. Independence Pass este un drum închis circulației, deci nu veți întâlni alte mașini în trafic. În schimb, în trecătoare au loc avalanșe controlate (sau cel puțin această impresie o lasă demo-ul), care pot aduce pe șosea tot felul de corpuri străine, precum și unele roci mari, care, la rândul lor, îl pot opri definitiv pe Jack din cursă.
Din fericire, există și o metodă de a "păcăli" aceste capcane, Need for Speed: The Run fiind primul titlu al seriei care include o mecanică de rewind a timpului, la care se poate apela pe parcursul curselor pentru a evita accidentele sau greșelile. Totuși, implementarea din The Run nu este tocmai asemănătoare cu ceea ce vedeam în jocuri precum Race Driver: GRID sau Forza Motorsport 3. În respectivele jocuri, derularea avea loc în timp real și jucătorul putea hotărî exact de unde dorește să reia întrecerea. În noul NFS, circuitele sunt împărțite într-un fel de sectoare, despărțite de checkpoints. Apăsarea butonului de rewind funcționează ca un soi de reîncarcare a ultimului checkpoint, fără a putea stabili exact punctul din care vrei să reintri în cursă.
Cât despre mașini, în demo-ul NFS: The Run producătorii au pus la dispoziția jucătorilor doi bolizi: un Lamborghini Gallardo LP550-2 albastru și un Porsche 911 Carrera S 2012 roșu (am menționat și culorile pentru că se pare că în versiunea demonstrativă acestea nu pot fi schimbate). Deși primul este în mod vizibil mai rapid, Porsche-le rămâne mașina mai ușor de manevrat. De altfel, controlul pare un pic cam rigid, producătorii punând accent mai mult pe abordarea curbelor spectaculos cu ajutorul frânei de mână, decât pe un comportament realist al mașinilor. De asemenea, similar lui NFS: Hot Pursuit, mașinile pot acumula NOS prin executarea de manevre spectaculoase (depășirea oponenților, șofatul pe contrasens, drifting etc.).
Deși are în spate motorul grafic din Battlefield 3 (Frostbite 2), NFS: The Run este, din punct de vedere grafic, foarte asemănător cu titlul Hot Pursuit din 2010. De asemenea, cel puțin în versiunea de PlayStation 3, se observă o lipsă evidentă de antialiasing. Demne de menționat sunt însă efectele de particule dense, cum ar fi praful din canion sau zăpada aruncată în aer de explozii.